Scriitorul din mine 05.11.2022 (II)

    Ieri am împlinit cinci ani de la nuntă. Pare ireal, dar nu simt că au trecut prea ușor. Și nu pentru că aș fi trăit vreo viață grea în familia mea, ci pentru că am reușit să mă bucur mai mult de fiecare zi și am impresia că au trecut mult mai mulți. Nu mă simt mai bătrân, nici mai înțelept, Doamne-ferește, dar am ajuns în punctul în care realizez bunele și le amplific gradul de bucurie tocmai pentru a crește nivelul de fericire. Era o întrebare la radio, dacă banii aduc fericirea. Emma a răspuns direct că sunt importanți, dar nu cei mai. Bun, e pe drumul corect. Nu am suportat niciodată ipocrizia, nici prostia. Nu înțeleg de ce încă sunt oameni care încearcă să promoveze stilul de viață în care banii nu contează. "Lasă, ajunge să spargem și o ceapă, numai noi să ne înțelegem!". Păi, vărul meu, pe lângă ceapa aia tu chiar nu ai nimic, nicio bucurie. Unde să mai apară înțelegerea? Îți trebuie bani să cumperi chestii care îți plac, să îți faci o vacanță, să ai o casă și o mașină care să te mulțumească, să poți să îți faci mici bucurii sau mari, depinde ce plăceri ai. Ai nevoie de fonduri ca să aduci bucurie în fiecare zi, fără bani nu respiri. Așa sunt timpurile și dacă nu ai bani suferi. Și suferă orice relație, orice familie. Mai ales de la o anumită vârstă. Clar că pe la 20 de ani nu ai niciun stres și îi dai înainte că importante sunt alte chestii, dar de la un moment dat încolo, cam ai nevoie de finanțare serioasă ca să poți zâmbi des. Nu zic că dacă ai bani ești fericit, dar clar ești nefericit dacă nu ai bani. Doar dacă ești cumva vreun pustnic și trăiești în pădure, ai o relație strânsă (doar) cu Domnul și trăiești din ce îți dă natura, fără să ai cont și buletin. Altfel, oriunde trăiești, ai nevoie de bani să supraviețuiești. Și cum numărul de neuroni e mai mare de 3, clar vrei să ai parte de experiențe cumpărate cu bani. Că doar nu faci city break cu bonurile de masă și alocația copilului. Hai la mulți ani fericiți tuturor caselor de piatră! p.s. o să povestesc odată cum am făcut noi nunta în trei săptămâni, de când ne-am hotărat s-o facem și până am zis "DA" și "s-a furat mireasa-sa-sa-sa".😀😀😀😀😀

Frumoasa și bestialul

Scriitorul din mine 05.11.2022

    Demult nu am mai avut o săptămână atât de grea la muncă. Abia am apucat să ies cu bicicleta. Cu Emma am executat ieșiri în aproape fiecare zi, mai putin joi, când am muncit până târziu în noapte. Dar mă bucur că am bifat prima noastră expoziție de pictură. Nu am expus, stai chill, doar am vizitat. Eram la plimbare prin centru și am ajuns la cinema Independența și am văzut niște tablouri expuse. Si am zis să vedem despre ce e vorba. Nu am reținut numele artiștilor, erau doi, o doamnă Diana și un domn Rafael. Niște ciudățenii de tablouri, fiecare cu titlul dedesubt, dar chiar și așa tot nu am înteles cam ce voia să spună artistul. Clar nu mă pricep deloc la artă și ochiul meu vede pete unde ar trebui să fie linii sau idei, dar nu îmi pare rău. Nu mi-a plăcut niciodată și nici nu o să mă atragă vreodată. Dar pentru că Emma e pasionată de pictură și desen, cred că va trebui să învăț și eu câte ceva, ca să avem despre ce vorbi. 

    Ne-am propus ca săptămâna viitoare să mergem la Muzeul de Artă din Târgoviște. Nu îmi aduc aminte când am fost acolo ultima oară, eu știu doar că am fost la muzeul de istorie, pe cel de arte nu cred că l-am vizitat. Sunt sigur că mai sunt locuri prin oraș pe unde mai putem găsi ceva tablouri expuse, mergem să le vedem și pe acelea. Suntem în perioada de căutari și avem de mers, conașule, că doar așa întâlnim experiențe noi, cu mașina suntem cumva rupți de lucruri interesante. Punem căciula pe cap, fularul pe ochi, luăm un termos cu ceai cald și plecăm la colindat. Sigur găsim ceva de pus în traistă. Să am grijă doar să îmi peticesc găurile cunoașterii și să am răspunsuri pentru curioasa familiei.

Ideile bune vin greu. Dar și când vin!

Scriitorul din mine 02.11.2022

    Muicăăă, ce zile, m-au rupt ăștia la muncă. Am băgat tractorul în draci, am arat și am semănat bani, vedem ce-o ieși abia la primăvară. Mai bine mergeam la bancă și îi depuneam la termen. Și ce dacă ajungi să iei mai puțini bani la sfârșit, ei au grijă de banii tăi. Plătește! Nu prea am avut idei de pus de foaie și tot ce venea pe țeava minții era acoperit de cererile și obligațiile de muncă. Și dacă nu a fost munca a fost familia. Ieri am jucat rol de recuperator de caiete de română pentru draga mea Emma, care l-a uitat la Moreni. Așa că marți dimineața am rupt fâșul până acolo și înapoi și la scoală să livrez un caiet. Ce program de antrenament, ce ritm ușor de acumulare de ore în șa. Am rupt plămânii și picioarele, am transpirat și am muncit de mi-a ieșit pe nas. Și oricât de tare am mers, tot degeaba, am ajuns fix după ora de română când i-ar fi trebuit. Aia e, altădată să nu îl mai uite.

    Ideea e că oricât am vrea să ne ținem de un program, plan, mereu apare câte ceva și trebuie să ne adaptăm și să nu ne dăm de ceasurile morții, că nu e niciun capăt de lume. Clar nu e bine când mă scoate cineva din ale mele, dar am învățat să mă adaptez repede, fără mare consum de energie. Mai ales când acea energie e atât de necesară familiei și muncii. 

    Am ieșit cu Emma în parc și ne-am bucurat de aer de vară și culori de toamnă, deja e mai puțină lume la plimbare. Eu aș ieși mereu, mai puțin atunci când plouă, dar și așa parcă tot as băga o umbrelă și ceva cizme și m-aș aerisi prin parc. Mă bucur să văd că sunt încă oameni care își dezmorțesc oasele prin parc, să vedem mai tarziu, când o fi mai frig.

    Nu am apucat să scriu ieri, acum am câteva minute și bag repede, fără diacritice, fără inspirație și cu greșeli, modific mâine dimineață, aia e. Hai noapte bună și căldură ieftină la toată lumea! 

Munca nu îmbogățește.