25 septembrie 2022

Scriitorul din mine 25.09.2022

    Azi, duminică, liniștite și pace în Comitatul Mancushire. M-am trezit fără ceas fix la startul transmisiunii de pe Europsort cu Campionatele Mondiale de Ciclism. Rupt de somn, nu am rezistat mult, era 5 dimineața, dormeam pe mine, așa că dupa ce l-am vazut pe eroul meu Wout vreo oră, am închis ochii. Am moțăit, mă mai trezeam, mai urmăream acțiunea, cred că și visam chestii, ciudată rău transmisiunea ăstora. Apoi am adormit de-a binelea. M-am trezit când mai erau vreo sută de km, binesss. Odihnit, liniștit, mă pregăteam să mă bucur pentru Wout van Aert, dar n-a fost să fie. Colegul său de echipa națională, Remco Evenepoel, a furat laurii printr-o mișcare inteligentă dar și susținută de forma fizică. Omul are 22 de ani, tocmai a câștigat Turul Spaniei acum două săptămâni, e foarte tare. Wout nu a mai avut voie să atace și a venit cu plutonul, dar tot a terminat pe 4. Era să ia argint, dar sincer, nu aș fi vrut să ia argint pentru a 3-a oară la Mondiale. Dar nici să iasă ultimul. Aia e. Din păcate, români nu prea se văd la aceste campionate, dar văzui Thailanda, Rwanda vreo doi, Vatican (pe bune!) și alte nume exotice, dar România, ioc. Valoarea, deh!

    După dezamăgirea de la ciclism, am reluat viața de familie. Mic-dejun, ceartă cu fie-mea pe nimic și împăcare cu pupare, discuții laxe cu doamna despre planuri și o cafea tare între ele. Apoi am băgat distracție cu doi pisoiași salvați de soție și crescuți de Buna (bunica ei). Doi nebuni de pisoi, frumoși și zăpăciți, ne-au făcut ziua mai frumoasă. Am ieșit în curte și ne-am jucat și cu cainii, m-am cocoțat în măr și am adunat ceva roade, am stat la aer. Apoi prânzul și plecare rapidă în parc. Adică pe bicicletă și trotinetă. Incă învățăm, nu stăpânim plecarea și oprirea, dar mersul e lin și încrezător. In parc ne plictisim cam repede, așa că ne întoarcem acasă cu două prietene de-ale Emmei să se joace împreună. 

    Eu mă relaxez cu doamna în timp ce copiii fac copilării. Ziua trece fără stres și se termină cu o cină copioasă. Acum, ceva tenis la tv pentru doamna mea, Emma e pe youtube cu vloggerii ei preferați, eu scriu norma zilnică și mă gandesc la munca de săptămâna ce urmează. Nu e stres, fac planuri și mă pregătesc. Oricum, de cele mai multe ori, planul meu inițial e dat peste cap de neprevăzut și m-am obișnuit. Astfel că am cate un plan B. La un moment dat, i-am spus sefului meu că am putea să facem și un plan C. El mi-a spus că oamenii care ajung să facă un plan C, doar asta fac, planuri. Interesantă idee. Mă retrag la depou, lecția s-a terminat, noapte bună și mie!

Tanar si nelinistit


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu