Am zis că sunt în formă, am zis? Și ce dacă mă repet, adun cuvinte și articole și mă laud că am scris manuscrise. Weekend-ul acesta a fost cursă de ciclocros, nu la tv, că eram cu copiii, dar am urmărit-o pe youtube fără să știu rezultatul final. Wout van Aert, favoritul meu principal și la cros a plecat greu, traseul era greu, noroi și gheață, așa că nu a putut să își folosească puterea pentru a depăși repede. Dar ușor-ușor și-a întețit ritmul și a ajuns în frunte în tura 2. Apoi, i-a alunecat roata față, a derapat și și-a blocat gheata stângă în roată și era să se dea peste cap, dar a sărit ca un Hopa-Mitică de pe bicicletă și înapoi pe ea și nu a pierdut foarte mult. Apoi a început să meargă bine de tot și părea că o să se desprindă în cel mai frumos și personal mod. Și ce să vezi? Când a trecut pe la pituri, că și ei au pituri și pot schimba bicicleta, i s-a încâlclit un prosop în schimbătorul spate și i l-a rupt, sau dacă nu l-a rupt l-a blocat. Așa că a trebuit să alerge înapoi la mecanicii lui și să ia altă biclă. A pierdut 20 de secunde și mai erau doar 2 ture rămase, aproape imposibil de recuperat. Eu am văzut cursa cu cometariu și băieții ziceau că nu au văzut așa ceva în viața lor, așa mare ghinion. Dar Wout nu s-a lăsat și a început să recupereze. Știam cu toții că va recupera terenul și timpul pierdut, dar nu știam cu ce costuri, dacă va mai avea energie să se lupte pentru victorie la final. În ultima tură s-a desprins, a atacat și apoi nu s-a mai uitat înapoi. A câștigat cu o diferență confortabilă față de toată lumea și a arătat că a fost cel mai bun. Sigur că vor fi unii care vor comenta negativ, că a câștigat doar pentru că a lipsit Mathieu van der Poel, e și o statistică să îi susțină, dar nu îmi pasă, eu m-am bucurat enorm de victoria lui Wout, eroul meu! De aia nu am putut scrie nimic aseară când am stat la laptop, că am urmărit toată cursa. Din păcate nu mai găsesc clipul cu comentariu, dar te poți delecta aici.
![]() |
În patru cuvinte: ME SE RI E! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu