2 decembrie 2022

Scriitorul din mine 02.12.2022 (II)

    M-am apucat de scris acum ceva ani crezând că voi face o mare brânză de burduf. Părea că e un drum bun pentru personalitatea mea extravagantă, dar nu a ieșit nimic mai mult decât un jurnal personal în care m-am putut abera în fel și chip. Acesta a fost câștigul meu cel mai mare, pe lângă milioanele de fani de pretutindeni, desigur. Apoi am zis să încerc să promovez ciclismul și mersul pe bicicletă în felul meu, dând tuturor știrilor si întâmplărilor o notă amuzantă. Nu e ca și cum vorbesc doar pozitiv aici, dar nu îmi vine să plâng aiurea cu un cor de bocitoare despre nasoalele din viața noastră, trebuie să mai și râdem un pic. Eu unul știu că pot să râd de mine la greu și dacă aduc un zâmbet și pe telefonul tău, e perfect. Mă uit și eu la oameni care au povești de viață legate de ciclism și încerc să mă inspir de acolo, nu doar pentru scris cât și pentru ciclism. 

    Ieri am găsit un vlog al unui tip, Chris Opie, și deja m-am abonat la canalul lui, e pe gustul meu și o să îl mai urmăresc. Ce am văzut în clipul din link m-a pus un pic pe gânduri. De ce oamenii așteaptă să li se întâmple lucruri pentru a-și îmbunătăți viața!? Chris recunoaște că pandemia a fost cel mai bun lucru din viața lui pentru că a descoperit ce mult înseamnă familia. Dar dacă nu era pandemia, trăia altfel, nu? Ideea e că eu nu dau lecții nimănui, fiecare e liber să aleagă pentru el cum îl taie capul și să adune laurii sau să tragă ponoasele. Dar cred că poți vedea binele din viața ta și fără să treci prin clipe de încercare. Era să mor și acum apreciez viața și mai mult. Dar dacă nu supraviețuiai, care era plusul? Sau dacă nu era acea încercare, îți băteai joc de zilele tale ca înainte? Eu aș vrea să citesc despre cât mai multe pățanii și întâmplări ale unor străini pentru a avea o idee despre ce mi se poate întâmpla mie, dar nu aș vrea să trec prin ele eu însumi pentru a avea vreo emancipare sau eliberare. Vreau să îmi îmbunătățesc calitatea vieții și să mă bucur și mai mult de timpul meu fără să am momente de cumpănă generate de mediu sau de mine. Vreau să fiu eu schimbarea pe care o doresc la mine, prin decizia mea, cumva gândită și anticipând eventualele părți pozitive din orice. Hai că e vineri și nu ai timp de lucruri serioase, să ne bucurăm de weekend. Eu bag grătar mâine la Moreni. Poftă mare la toată lumea! 😀😀😀😀

Cam așa sunt și eu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu