Salve de tun la toată lumea! Pare că atunci când muncesc am mai mult timp de scris decât atunci când sunt liber. Ciudat, dar cred că e vorba de inspirație și nu voință, că doar aș găsi o jumate de oră să aberez. Acum am prins o pauză de orice și bag. Că doar am zis să scriu zilnic și merge treaba. Îmi pare că e din ce în ce mai ușor să alerg pe câmpii, odată pornit procesul creativ, îmi vine ușor să scriu. Acesta era punctul unu pe toate listele cu sfaturi despre scris, ce să faci ca să fii scriitor sau un scriitor mai bun. Cine aude că eu scriu de 10 ani o să râdă cu zgomot că sunt așa nepriceput, dar cu adevărat scriu de două luni, poate trei. Mi-am luat un angajament față de mine și plăcerea mea de a scrie, un fel de "lasă faptele să vorbească". Am văzut eu un baiat cu blog și multe articole, plus multe comentarii, sigur își cumpără promovarea pe facebook, așa am dat și eu de el, scrie foarte des, cel puțin un articol pe zi, dar el le face mai scurte decât ale mele. Nu știu dacă trăiește din asta, și eu cred că aș scrie mai mult dacă aș câștiga ceva cash-caval. Rămânem la stadiul de hobby până nu mai e. Datoria unui scriitor e în primul rând față de el și apoi față de cititori. Nu depinzi de nimeni ca să fii scriitor, dar depinzi de cititori pentru a te confirma sau a avea succes. Cred că atunci când începi să scrii pentru cititori și bani pierzi din esența motivației și inspirației tale, te duci după ceea ce cer oamenii. Nu e rău, ferească Domnul, e doar evoluție. Ce n-aș da să trăiesc din scris și să pun pe foaie ce vrei tu să auzi sau citești, nu m-aș simți trădând vocația mea de alergător pe câmpii, doar m-aș adapta. În lumea asta nouă e aproape imposibil să îți păstrezi direcția și să nu faci concesii sau compromisuri, că așa funcționează totul. Cine nu face compromisuri trăiește într-o peșteră, sihastru, sau la balamuc, cu mâneci lungi legate la spate, cu încuietoare pe dinafara ușii. Vremea de azi mă obligă să scriu în loc să mă plimb, cum am făcut ieri. Am prins ploaie, soare, apă și mocirlă pe jos, m-am făcut ca un miner în plină glorie, cu cărbune-n dinți și lampă-n frunte. Hai cu lumina, Luceafărul Huilei!
![]() |
Mud Jordan. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu