Ce nebunie, am ajuns acasă. Am stat patru zile la Londra dar parcă au fost o sută, abia așteptam să ajungem acasă, la Emma. Clar ne era dor și de restul vieții de aici, mai mult sau mai puțin, dar ea este magnetul care atrage pilitura vieții noastre. Nu putem sta separat, deși în weekend-uri merge la Moreni, e totuși aproape și nu simțim distanța. Acum, din Anglia, părea că trăim vieți paralele, ea săraca nici nu putea să vorbească la telefon cu noi că începea să plângă de dor. Sunt sigur că și doamna mea a udat ceva șervețele umede. Eu, doar mă știi, un robot cu chip de înger, nu aveam cum să mă manifest așa de siropos dar am trăit distanțarea ca niciodată înainte. Cumva, nu eram la Londra, eram nerăbdător să ajungem acasă. Ce ți-e și cu inima asta. Dar am citit eu undeva că mintea domină materia, dar trebe ceva efort și capacitate din partea cenușie ca să controlezi partea materială și sufletească. Nu zic acum să ne apucăm de yoga sau alte tipuri de meditație, dar nici să ne lăsăm copleșiți de sentimente cum bate vântul. Eu am ales calea mai ușoară, nu vreau să sufăr și gata, mă uit în altă parte. Dar când e vorba de Emma e mai greu, sau aproape imposibil să neg ce simt. Și sufăr. Nu ca un câine, Doamne-ferește, dar de data asta a fost cel mai rău și cel mai probabil va fi din ce în ce. De aceea țelul meu în viață e să fiu aproape de cei dragi, că pentru asta trăim, să ne bucurăm de familie și de amintirile comune. Ne bucurăm împreună, suferim împreună. Dublăm fericirea, înjumătățim durerea. Matematica simplă a vieții după Mancuso.
Citesc o carte cu Nadal și observ aceeasi abordare. Familia pe primul loc, peste tot împreună. Clanul. Asa mi-a zis și Rob, șeful meu, înainte de concediu, să mă bucur de viața mea în clanul Mancuso. Ce frumos sună. Nu mă simt ca un Naș și nici Soprano nu ne strigă lumea pe stradă, dar Emma așa a cresut, cu toți în jurul ei și e cum nu se poate mai bine. Ne aducem aminte cu plăcere când mergeam toată șatra la serbări la grădiniță sau în primele zile de școală, eram cei mai numeroși. Echilibrul și sănătatea emoțională se construiesc pe trăire pozitivă și împărtășită, toată lumea contribuie cu ce are mai bun. Și cumva și noi am devenit mai pozitivi, mai conștienți de implicațiile abordărilor diferite dar unite într-un bine comun. Tragem să creăm un viitor luminos, bazat pe sinceritate și dragoste de aproape, simț comun și îndatorire spre mai bine. Frate, și la Târgoviște plouă, mai ceva ca la Londra, dar sunt mai pozitiv. Și nu am băut. Încă. Hai noroc și bine am venit la toată lumea!
 |
| Primul tablou al Emmei. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu