24 noiembrie 2022

Scriitorul din mine 24.11.2022

    Bună dimineața și ura la toată lumea. Hai că pe asta o dau repede că tre' să fug să iau copchilu' de la școală și mă omoară dacă întârzii vreun pic. Azi e mare sărbătoare, e ziua bunicii soției, cumva mamaia mea a doua, așa de apropiați suntem. Cea mai figură de om pe care l-am cunoscut, are niște replici tăioase de rămâi fără aer. E cel mai bun și linistit om pe care îl știu, nu e supărăcioasă, dar și când o calci pe basma, ai pus-o. Cel mai harnic și priceput om cu putință, muncește și la (cred) 86 de ani, ține curtea curată și are grijă de câini și pisici. În weekend o sărbătorim, bem o bere și mâncăm un tort în cinstea ei. Poate băgăm și un grătar că tot ne place să mâncăm sănătos. Sunt ăl mai mâncău dintre oameni și mă apuc acum să dau lecții?! Gata, gata, mă opresc, băgați în voi ce vreți și cât vreți dar să nu veniți la mine pe urmă că nu mai puteți. Poetul din mine, deh!

    Am început să scriu cu o idee pe care o am de ceva timp, fără legătură cu primul paragraf, ce să vezi, dar la cât de geniu sunt, am uitat ideea inițială și a revenit pe parcurs. Deci exista speranță. Să mă pupi în cot, Alzheimer! Ieri am avut noroc să pot ieși cu bicicleta vreo oră, că trebuia să mergem la plimbare toți trei, în familie, așea. Am prins exact când se întuneca. Așa că am avut echipament fosforescent și lumini peste tot. Și mi-am adus aminte că acum două săptămâni am venit de la mamaia mea de la Găești tot pe întuneric. Și a fost meserie curată, pentru că nu mă grăbeam, pentru că nu erau multe mașini, pentru că nu îmi era frig sau foame. Am admirat cerul și stelele, că era senin. Dar nu se mai văd așa cum se vedeau în copilărie. Ne întindeam pe asfaltul cald după ce se înnopta și admiram stelele. Un singur bec pe stradă, nicio mașină care să ne deranjeze. Se vedeau miliarde de luminițe, noi ne chinuiam să le numărăm. Bine că ne opream că altfel adormeam întinși pe stradă. Cel mai frumos screensaver cu putință, fără efecte negative pentru ochi și minte sau suflet. Știam doar poziția Carului Mare, Steaua Nordului și ne certam pe Carul Mic, că fiecare știa mai bine unde se află. Bine că nu eram pasionați de astrologie și aflam din astre ce bătaie vom lua a doua zi sau ce porcării vom mai realiza. Vremuri, vărule. Tu știi unde e Carul Mic?

Carul Mare îștie toată lumea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu