Frățieeee, ce plouă afară. Te trage ața la somn mai tare decât e trasă musca la dulceață. Cască și gândurile, zău. E luni și merge fabrica de glucoză, am idei dulci și iscusite pentru minți luminate și elitiste. Așa mă gândesc eu să atrag mai mulți cititori, vă mint că sunteți cei mai frumosi și destepți. Sigur voi deja știți asta, că vă mint, nu că sunteți frumușei, dar treceți peste, că aveți probleme mai mari pe cap decât un Bălăceanu cu mâneci lungi. Că veni vorba de mâneci, conformația mea de urangutan ciufulit mi-a pus mereu probleme la cumpărarea de bluze și geci, am mâinile foarte lungi de nu mă aplec să mă leg la șireturi, doar mă înclin "umpic", ori e bluza prea largă ori sunt mânecile prea scurte. Am mare noroc la mersul pe bicicletă, pentru că hainele de ciclism au în general mânecile lungi. Asta da ușurare. În rest, să vezi ce sacouri și costume de împrumut am, la nunți zici că sunt fiul ploii și am venit să cer de pomană. Are doamna mea și mai multă muniție pe partea de panaramă la adresa mult-iubitului și prea-puțin adoratului soț. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Azi m-am apucat de scris cu un gând și am ajuns pe alte câmpuri, vai de capul meu. Unde eram?...
Gata, mi-am adus aminte. Sâmbătă, la plecarea din Londra, am luat tren până la Luton și am ajuns devreme, că aveam bagaj și nu ne ardea de plimbare cu metroul și geamantane în cârcă. Eu nu aveam chef. Doamna s-ar fi plimbat un pic pe la centru și shopping. Atât îmi trebuia, să vezi pârtie ce făceam pe Oxford Street. Săreau englejii ca floricelele din cuptor. Autobuz de la Victoria la Saint Pancras, apoi tren până la aeroport. Lejer trafic, lejer la gară, tren aerisit, vreme uscată dar cu nori, nu am apucat să deschid laptop că am ajuns în 30 de minute. Și aici a trebuit să o tin pe doamna de vorbă, că nu avea chef să citeasca sau să stea pe net. Așa că am răcit gura cu folos și a trecut timpul repede. Mi-a plăcut mult că nu ne-am grăbit deși am ajuns cu doi ani înainte. Nu ne-am stresat deloc, am mâncat ceva și am așteptat să se deschidă check-in. Foarte puțină lume, e super-tare să pleci sâmbăta dupa-amiaza, e pustiu de bine prin aeroport. Atmosfera părea dintr-un film american unde acțiunea se petrece într-un supermarket pustiu, cu câțiva angajați care fac curat și ceasul care ticăie a lene. Am lăsat bagajele, am trecut de securitate. Aici, am stat vreo 10 minute după niște arabi care aveau multe parfumuri și nu încăpeau toate într-o pungă de plastic d-aia mică. Frate, ce i-am înjurat. Ca să aflu după ce au plecat ei că eu de fapt am stat pentru că am uitat o sticlă de apă și una de suc în ghiozdan, că altfel treceam demult. Aici, o oglindă era bună, să văd când îmi dau palme peste ochi și minte, că sunt bou. Dar nu orice bou, ăl mai bou dintre boi. Și scrie acolo: orice lichid mai mare de 100ml nu este acceptat. Vai de coarnele mele! Înainte de îmbarcare, citeam în sala de așteptare și a venit la mine o doamnă cu multe fuste să mă întrebe: "Do you speak Romanian?". Normal că i-am răspuns în engleză: "YES!". Să moară doamna mea de râs. Păi cum, mă, nu ai putut să zici "DA"!? Se pare că "NU". 😀😀😀😀
 |
| Dedal lucrează acum la Luton. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu